Câte ceva despre steroizi

Cu toții ne dorim să avem un procent minim de grăsime în organism și fiecare centimetru al corpului nostru să fie numai mușchi și fibră. Cu toții visăm la 6 packs și alte multe pachețele de mușchi, distribuite uniform și sexy pe corpul nostru, lucrat în fiecare zi la sală și alimentat numai cu ce trebuie. 

Însă, când aceste rezultate întârzie să apară, când corpul nostru refuză să ardă grăsimea până la minimul acceptabil, când mușchii noștri, mai ales la bărbați, refuză să se umfle ca niște baloane, chiar dacă facem eforturi alimentare și fizice în fiecare zi, ce facem? Ce facem atunci când pozele văzute în reviste nu corespund cu realitatea noastră? Cel mai sănătos ar fi să încercăm să ne punem niște întrebări, să vedem cum ajung unii oameni să aibă o masă musculară atât de dezvoltată, deși pare nenaturală. Răspunsul e tocmai acesta – pentru că, de multe ori, acești mușchi sunt dezvoltați în mod nenatural. Mulți dintre acești oameni, care ajung la performanța de a avea o masă musculară extrem de dezvoltată, un corp plin de pachețele, cum spuneam mai devreme, iau, în cele mai multe cazuri, steroizi. Ce sunt aceștia? Steroizii sunt hormoni care se găsesc în corp în mod natural sau care se comportă ca aceștia, dacă sunt chimici. Corpul produce steroizi în mod natural, pentru a suporta unele funcții necesare organismului. Însă există și steroizi chimici, care se găsesc sub formă de pastile, geluri, creme sau injecții, denumiți steroizi anabolizanți și care sunt folosiți de sportivi, pentru a-și îmbunătăți performanța sau felul în care arată. 

Este dovedit însă că acest tip de suplimente pot fi extrem de nocive, dacă nu sunt luate corect, sub îndrumarea medicului și în cantitățile admise și recomandate, de aceea este bine ca înainte de a apela la o astfel de soluție, să vă informați cât mai atent și documentat.