Banii de la Banca Naţ…

 Destulă naivitate în retorica despre deportarea evreilor. Nu e vorba doar că au fost deportaţi şi ucişi. Cu câteva zile înainte, lucru mai puţin cunoscut, uneori cu o singură zi înainte, s-a întâmplat ceva uluitor: au fost spoliaţi de întreaga lor avere, în mod oficial, prin instituţiile statului.
       În octombrie 1941, evreii din oraşul meu au fost aliniaţi în faţa clădirii Băncii Naţionale, obligaţi să-şi ‘predea’ într-o singură zi toate averile. Era dimineaţă. S-au strâns atunci sume colosale. Doar şase-şapte dintre ei, care se ocupau cu comerţul exterior, au predat câteva milioane de dolari în banii de atunci, aur, bonuri, obligaţiuni. A doua zi toţi au fost aliniaţi, lângă restul evreilor, în gară, şi urcaţi în vagoanele de vite. După trei ani, din cei aproape zece mii reveneau câteva sute.
       Nu ştiu nici acum dacă li s-a dat vreun ban înapoi. Poate că rudele lor sunt acum în Israel, săraci, povestind despre un unchi cândva bogat în Nicăieriland. Niciodată nu s-a vorbit de aceşti bani; nicăieri n-am găsit un articol, o menţiune; nu se suflă un cuvânt în toată istoriografia. Vor fi existat compensaţii? Pesemne pentru cei scăpaţi cu viaţă, care puteau proba cu hârtii depozitul; au fost însă deportaţi în lagăr a doua zi, imposibil să adăposteşti hârtiile. Către copleşitoarea majoritate, desigur nu s-a returnat nimic. Sume spoliate cu seriozitate, metodic, curat, printr-o mulţime de acte şi ştampile. Aceasta a făcut-o România, Banca Naţională a României. Aceşti bani, acest aur, sunt azi în depozitele ei. Produc, îmi închipui, alţi bani.
       Funcţionarii conştiincioşi de bancă. Cu câtă eficienţă trebuie să fi organizat lucrurile, pentru a prelua sutele de oameni într-o singură zi.
       Rigoarea alinierii tuturor, pentru a lăsa mai întâi totul aici. Impresionanta seriozitate birocratică.
       Toate acestea există şi azi. Clădirea unde neamţul din SS făcea un briefing cu notabilităţile oraşului, pentru a le instrui cum se scapă de evrei, o treime din populaţie, în două zile. Trec pe lângă ea aproape zilnic. Stradele întregi din oraşul meu, de un farmec vetust, sunt pline de case evreieşti; în ele nu locuieşte nici un singur evreu. În sediul fostei bănci unde s-a organizat razia bancară, azi o instituţie vag ‘culturală’, se întâmplă să intru des. Din gara unde s-a organizat deportarea în masă – iau trenul spre agreabile destinaţii de vacanţă. Banii de la Banca Naţ…

De ce sa vizitezi Sibiul

Informatii generale

Spunand Sibiu, Hermannstadt ori Cibinum, vorbim despre acelasi oras care este un important centru cultural si economic din sudul Transilvaniei. Sibiul a fost numit in anul 2007 Capitala Culturala Europeana, in ultimii ani cunoscand o renastere economica si culturala semnificativa.

Fiind un oras in care s-a dezvoltat un “mozaic” de nationalitati, dar si de religii, este unic in lume. Comunitatea locala este alcatuita din grupuri etnice diverse, marea majoritate a populatiei fiind reprezentata de romani, care convietuiesc impreuna cu germani (descendenti ai colonistilor saxoni emigranti in secolul al XII-lea din Alsacia, Lorena si Luxemburg). Li se alatura unguri si o comunitate evreiasca, cu totii contribuind la aspectul inedit al orasului.Viata religioasa este diversificata, alaturi de ortodocsi existand si credinciosi romano-catolici, greco-catolici si reformati. Centrul istoric a intrat in patrimoniul UNESCO si este unul din cel mai bine pastrate locatii istorice din tara. Multe din ziduri, cladiri si fortificatii sunt mentinute intr-o stare foarte buna. Astfel, orasul Sibiu este considerat unul din cele mai frumoase locuri de promenada din tara.

Cand vizitam Sibiul?

Cam oricand. Acest oras este unul din acelea care este mereu frumos. Cochet, cu un aer pe care nu-l intalnesti in alte parti, isi pastreaza farmecul in orice anotimp. Targul de Craciun incepe de pe 24 noiembrie, si tine pana la sfarsitul sarbatorilor de iarna. Pe langa dulciurile si felurile de mancare traditionale, ce lasa gura apa, vizitatorii for putea alege dintre miile de produse expuse in targ – lumanari sculptate manual, globuri pictate manual, accesorii si obiecte decorative din fier forjat, blanuri si accesorii din blana, ceaiuri deosebite, etc. Targul isi inchide portile in a doua zi de Craciun, pe 26 decembrie.

Festivalul de Jazz de la Sibiu are loc in mai - o luna in care Sibiul este cald, inflorit, trezit la viata. Aici se aduna anual mii de iubitori ai acesui gen de muzica. Festivalul International de Teatru are loc aproape in aceeasi perioada. Urmatoarea luna este rezervata Festivalului International de Film Transilvania Sibiu. In luna iunie, Sibiul este un loc perfect pentru promenada. Diminetile si serile sunt racoroase, iar dupamiaza, temperatura este foarte potrivita. Luna iulie este dedicata pasionatilor de masini si de... senzatii tari. Raliul Sibiului este un eveniment cunoscut in randul iubitorilor de automobile.

Unde ne cazam?

Fiind un oras situat la poalele muntelui, puteti sa va cazati la una din pensiunile cochete, care au oferte foarte bune, pentru toate buzunarele. Casa Frieda, Casa Salzburg, Casa Romana ori Rustic arata foarte bine! Apartamentele in regim hotelier sunt o alegere foarte buna, iar cele mai multe hoteluri Sibiu sunt amplasate chiar si in centrul orasului.

Ce vizitam?

Daca ajungi in Sibiu, e neaparat sa vizitezi Turnul Sfatului! Fiind unul din simbolurile orasului, acesta este putin mai „tanar” decat Sibiul. Documentele ii atesta prezenta in inima Cibinumului inca din anul 1224, in timp ce orasul este mentionat prima data in 1191. In acea vreme, avea doar patru etaje, si servea ca fortificatie a portii de intrare din cea de-a doua serie de fortificatii a cetatii. De asemenea, era folosit si ca punct de observatie in caz de incendii, dar si ca depozit de cereale, arest, sau muzeu de stiinte nationale ori arme medievale. Acum este muzeu, si ofera o panorama splendida de la nivelul al 7-lea spre Fagaras, Piata Mare, Gara Sibiu, Dealul Gusterita, etc. Penultimul etaj adaposteste mecanismul ceasului care da ora exacta.

Cele mai importante constructii ale secolului al XVII-lea sunt Palatul Bruckenthal si Biserica Romano-Catolica. Muzeul National Brukenthal a fost construit intre anii 1778 si 1788 de baronul Samuel von Bruckenthal pe o latura a Pietei Mari. Muzeul a fost infiintat in anul 1817, aici fiind expuse colectiile baronului. Aici puteti admira si doua tablouri celebre: „Sf Ignatiu de Loyola” si „Sf Franciscus Xaverius”.

Biserica Ursulinelor dateaza din jurul anului 1479, cand edificiul a fost ridicat de catre calugarii dominicani. Dupa mai mult de doua secole, biserica gotica a fost transformata in constructie baroca, insa elementele gotice se mai vad si acum. Portalul de pe fatada de vest este cel mai impresionant element gotic. Interiorul bisericii este in stil baroc, pastrand acea eleganta caracteristica. Balconul cu fier forjat si imensa arcada sunt unice.

Podul Minciunilor este construit pe locul unui turn de poarta al celei de-a doua incinte de fortificatii. Acesta leaga cele doua sectoare ale Pietei Mici, facand legatura dintre Orasul de Jos si Orasul de Sus. Fiind un vechi simbol al orasului, Podul Minciunilor a fost reconstruit in anul 1859, fiind primul din Romania si al doilea din Europa confectionat din fonta turnata. Decoratiunile prin traforare si cele doua cercuri mari decorate cu stema Sibiului fac din acest loc unul din cele mai incarcate de istorice. Emil Sigerius mentioneaza in 1771 faptul ca „trecerea pe sub podul minciunilor este luminata noaptea de trei lanterne si pazita de trei santinele”.

Un alt edificiu in stil gotic este Catedrala Evanghelica, una din cele mai impunatoare cladiri din centrul istoric al orasului Sibiu. Turnul acesteia este cel mai inalt din Transilvania, atingand peste 73 de metri, putand fi vazut din aproape orice colt al orasului. Biserica este cunoscuta pentru orga realizata in stil baroc de catre un mester slovac in anul 1671. Este cea mai mare orga din S-E Europei, un motiv de mandrie, mai ales pe timpul verii, pentru ca aici se organizeaza concerte de orga care atrag in fiecare zi de miercuri numerosi turisti.

Piata Mare a devenit o data cu evenimentele din decembrie 89 „kilometrul 0”, si este si un simbol, o veritabila emblema, si unul din cele mai frumoase locuri de promenada din Romania. Cele mai reprezentative cladiri sunt: Casa Haller, Casa Albastra, Primaria Orasului, Casa Hecht si Casa Lutsch.

‘Casta diva’

   Îţi poţi extrage motivele de bucurie din orice. De pildă: Angelica Garnett trăieşte încă.

       H. în China. Va reveni traumatizat. Se întorc inşi cu reacţii de uluială şi chiar umilinţă înspăimântată, în pură incomprehensiune. E greu să-ţi ţii cumpătul în faţa unei maşini de câştig, vreau să spun, a unei maşini de război.

       Destule lucruri bizare în afacerea grecească. Europa e economic în creştere din nou; nu spectaculos, dar rezonabil. Lucrurile merg bine, parametrii mari sunt stabili; apoi, un FMI european, apoi cădere simulată a monedei. Sună destul de bizar această supraîncălzire a supei. Se forţeazâ probabil un nou ciclu federator.
       Pentru forţarea federării – al cărei proces murise – e poate legitim să sacrifici temporar o ţară, aşa cum smulgi preşul de sub picioarele unui prieten de joacă pentru a-l prinde în braţe apoi. Crearea unei panici de fiinţă, agitarea opţiunii neantului pot fi necesare. Curioasă e această bruscă voinţă, apărută fără nici un semn sau stimul exterior aparent. Nu-mi dau seama de unde vine.

       În raportul oficial pe 2009, J.-P. D., ‘mediator al republicii’, caracterizeză Franţa drept o ţară ‘în mare tensiune nervoasă’, ‘obosită psihic’, în care ‘speranţele colective au lăsat locul neliniştilor colective şi emoţiilor mediatice’. Ai spune, citate din Cioran.

       Observaţii bune ale lui Z. despre formele de alienare dezirabilă. Documentarul e mai lung şi nu este bun; a lui e singura intervenţie interesantă.

       Încercat să citesc scrisoarea unui condamnat la moarte (executat ieri). După două alineate, mi s-a părut ‘plicticoasă’. Ruşinat, m-am târât spre sfârşit, căutând concluzia…

       Am observat că regula receptării e: uşor de citit, uşor de uitat.
       Vagi oscilaţii în regimul excepţiei; regula e însă, nemilos, în raportul de mai sus. Puzderie de cărţi uşoare ca un voal, minunate, pe care le uiţi în tren. Proza uşoară (i.e. neproblematică) vădeşte până la urmă o uşurătate de fond, un obiect incomunicabil.

       ‘Casta diva’ (Callas), cu C. Acelaşi efect.

Nehotarati

Nu prea văd mulţi oameni hotărâţi să spună că detestă sportul. Poate că există câţiva; ignor. Însă am impresia că sportul e un fel de ultim tabu de societate, în mica noastră aventură istorică din ultimele decenii. Religii şi societăţi au căzut, nu însă şi distracţiile şi filozofia practică de masă a zbuciumului bezmetic.
       Detest sportul – sau mai degrabă ar trebui să spun că mi-e vag indiferent -, întâi, pentru că nu-mi place să sufăr. Nu am nici o înclinaţie specială pentru durere, efort, transpiraţie. Cum nu prea există sport în afara acestora, sunt nevoit să conclud că un sportiv e neapărat şi un masochist. Cu neputinţă să faci sport şi să nu-ţi placă durerea, să nu te adori în oglindă suflând greu, cu muşchii întinşi şi transpiraţia curgându-ţi pe trup. Un masochist dublat de un narcisic are destule şanse să dea un sportiv.
       Cum sportul are, însă, atâţia spectatori, s-ar putea crede că masochismul e o boală îngrijorătoare. Nu chiar. Suferinţa e pe teren; în tribune nu se face efort. Spectatorii sunt mai degrabă tentaţi de sadism: adoră suferinţa pe care unii o provoacă altora, şi ei din tribune prin încurajări, într-un mic careu, de obicei prin două ‘echipe’ (care nu există, nu au nici o ‘tradiţie’, ‘steaguri’, ‘culori’ etc., sunt totalmente ficţiuni) care se aruncă una asupra celeilalte. Numărul sadicilor îl depăşeşte constant pe cel al masochiştilor, şi nu-i aşa de rău; presupun că e întotdeauna preferabil, în orice, să existe mai mulţi spectatori decât practicanţi.
       Pornisem, totuşi, mai degrabă bine. Ca orice copil aruncat în lume de pretenţiile părinţilor şi brutalitatea agreabilă a prietenilor de joacă, am practicat câteva, un număr infim de suferinţe organizate. Câţiva ani de hochei, câţiva de şah (cineva s-a amuzat odată să-l declare ‘sport’, pe motivul comic sofistic că ar presupune performanţă, aşa încât îl trec aici), planorism şi paraşutism din curiozitate, box (doar câteva luni, deşi bietul antrenor îmi vindea avantajul staturii şi alonjei), în sfârşit, un mic număr de brutalităţi organizate, din genul acela care te face în viaţă, când te întorci noaptea acasă pe o alee întunecată unde lâncezesc patru indivizi, să treci cu un anume surâs interior printre ei. Rezultatul: fiecare în parte şi toate împreună mi s-au părut excelente şcoli de absurd şi stupiditate. Judecând cât pot de onest, cu perspectiva trecerii timpului, rare sunt activităţile umane (poate frontul, în linia întâi?) în stare să producă atât de consistente şi sistematice probe din amândouă.
       M. Onfray găsea că sportul e un avatar iudeo-creştin al legitimării suferinţei, prelungit laic până în zilele noastre. Mă întreb; nu e deloc imposibil. Plăcerea de a suferi e destul de răspândită, şi nu prea văd cum s-ar putea edifica fără ea o religie durabilă. În plus, am reinventat sportul de masă şi de arenă, după o moarte de cincisprezece secole, am ţinut neapărat să facem asta. E de înţeles, dacă între timp fuseserăm ocupaţi cu religia.
       Chomsky povesteşte că a fost frapat de absurdul lucrului abia în adolescenţă, când asista pe un mic stadion, alături de colegi, la tribulaţiile echipei liceului. În timpul jocului, s-a oprit deodată din aplaudat, întrebându-se ce face acolo: de ce susţinea o echipă mai degrabă decât alta? Unii era îmbrăcaţi în albastru, ceilalţi în verde, fără să se înţeleagă prea bine raţiunea acestei distincţii cromatice, singura care-i apărea vizibilă. Pentru că este echipa liceului, i s-a spus, echipa ‘noastră’. Şi n-aş putea să o susţin pe cealaltă? s-a gândit timid, lăsându-i să-i scape vorbele pe buze. Cum privirile celorlalţi s-au întunecat, a preferat să-şi continue reflecţia acasă. În această simplă stupoare originară, ‘de ce unii mai degrabă decât alţii’, şi fără să cunoască încă uzul sistematic al sportului în societăţile totalitare, sunt de găsit rădăcinile consideraţiilor de mai târziu despre vidul naţiunilor.
       Sportul, gestionare a suferinţei în vederea unei beatitudini fizice, pur masochism, atavism al strivirii celuilalt şi înlocuitor sadic de mândrie personală în oceanul ratajului, are acum şi un côté estetic. Alergatul. Alergatul nebun, cu ochi injectaţi, pe alei, în săli de transpirat etc. Acum: pot înţelege că te temi de boală, sau nu vrei să fii povară altora, şi atunci preferi să-ţi menţii un corp cât mai sănătos în viaţă, până la sfârşitul aventurii. E singura motivaţie care mi se pare raţională: sportul ca negaţie. Te apuci de sport aşa cum alţii se lasă de fumat: nu ca să-şi facă bine, ci ca să nu-şi facă rău. O via negativa destul de rezonabilă, de înţeles. Dar ca să te admiri în oglindă… Perversiunea narcisică, benignă, se împleteşte comic cu evidenţa nonsensului, câtă vreme lucrezi cu materia cea mai perisabilă din lume, corpul. Parcă niciodată absurdul n-a alunecat mai departe. Totdeauna am impresia, când văd câte unul depăşindu-mă pe trotuar în flagrant delict de ‘jogging’, că am de-a face cu un tip care pregăteşte o operă, ceva extraordinar. Fără îndoială îşi prelungeşte viaţa în vederea acestui fapt: acasă îl aşteaptă o capodoperă, o sculptură, o simfonie, un roman. Omul acesta se păstrează pentru ceva, altfel ar fi inexplicabil. Indecent, comic. Omeneşte ataşant, într-atât e de stupid. Sunt deci convins că toţi alergătorii stradali sunt genii care se păstrează pentru a dovedi curând ceva.
       O stupiditate abisală într-o mare de urlete. Nu ştiu de ce, am impresia că sunt şi lucruri mai bune de făcut.

Mario si Luigi

Dupa cum probabil stiti deja Mario mai are un frate geaman, mai inalt dar mai putin popular pe nume Luigi. Imbracat intr-o salopeta albastra si cu sapca verde, Luigi a aparut pentru prima data in 1983 in jocul arcade Mario Bros. ca si personaj secundar.  Desi nu este la fel de faimos ca si fratele sau, Luigi apare in destul de multe jocuri Mario printre care si o serie de trei jocuri : Mario si Luigi. Multe dintre jocurile in care apare acest personaj sunt jocuri online, dar as vrea in acest articol sa va spun mai multe despre trilogia in care joaca alaturi de fratele sau.
Primul joc din trilogie se numeste Mario & Luigi: Superstar Saga si este lansat in 2003 de catre cei de la  Game Boy Advance. In acest joc apar inca doua persoanje negative noi: Cackletta si Fawful care ii fura vocea printesei Piersica. Cei doi protagonisti trebuie sa o recupereze si sa ii impiedice pe cei doi eroi negativi sa o foloseasca pentru a conduce lumea.
Al doilea joc este Mario & Luigi: Partners in Timelansat in 2005 de catre cei de la Nintendo de aceasta data. In acest joc actiunea se petrece in trecutul Regatului Ciuperca, unde printesa Piersica ajuge prin folosirea masinii timpului. Aici este rapita de extraterestii iar Mario si Luigi impreuna cu varinatele lor de cand erau copii incearca sa o salveze si sa se intoarca inapoi in prezent.
Al treilea joc si ultimul se numeste Mario & Luigi: Bowser's Inside Story si apare in 2008. In joc, desi apar si restul de personaje precum Mario, Lugi si printesa Piersica, il are ca si protagonist pe Bowser, care incearca sa castige atat regatul Ciuperca cat si Koopa. Dupa ce inhaleaza un praf care il face sa ii aspire pe toti din jurul sau Bowser este ajutat in indeplinirea sarcinii de catre Mario si restul personajelor care in acest joc sunt captive in interiorul lui  Bowser.
Seria se remarca prin dialoguri savuroase si amuzante si introducerea personajului Fawful.

Confessions (2010)

Confessions (2010), plicticos atavism al cruzimii japoneze, prezent peste tot, în arta ca şi-n pornografia lor; fastidios. Blue Valentine (2010), poveste minimală, delicată, simplă, şi tot ce reuşeam să văd în timpul ăsta era: monstruozitatea banalităţii.

       Cred că poate fi admis: celui care scrie îi lipseşte ceva. (Nicidecum îi prisoseşte, cum se crede, nu e vorba de un surplus de fiinţă sau o malformaţie, de abilitate, talent, genialitate etc., simple efecte.) La originea nerăbdării de a aşterne cuvinte, ca a oricărei dorinţe, stă o lipsă. Nu e normal să scrii, ‘viaţa ar trebui să fie de ajuns’ (Houellebecq). Universul, totuşi, le e suficient celorlalţi. Dacă te precipiţi în altceva, e fără îndoială pentru că lipsa, esenţială sau nu, e prezentă, corozivă, dureroasă. Fără ea scrisul ar fi lipsit de combustia lui intimă. – Întâlnind un scriitor, întrebarea corectă ca să-l defineşti ar trebui să fie: Ce îţi lipseşte? Răspunsul va fi scurt, din câteva cuvinte. După el vei putea şti dacă scrie ficţiune, poeme sau eseu, dacă are o gândire, o teză sau o naraţiune metaforică, dacă mai vrea ceva pe-aici sau e resemnat în general cu rodul faptei.

Reguli pentru parcul uman.

 ‘Aventurile nu-ului sunt mai excitante decât cele ale da-ului.’ Fie şi numai pentru observaţia asta, ceva din scrisul lui Sollers, din potopul inutil de romane fade, merită salvat.

O.: ‘E important, pentru mine, ca cineva să creadă în lucrurile pe care le face şi să facă lucrurile în care crede. Asta e important, asta mă interesează: viaţa filozofică’. – E ca şi cum ai spune că, din literatură, te interesează viaţa literară.
O. are ideea asta fixă a adecvării, trebuie să trăieşti ce spui. E preferabil, e desigur onest – dar nu mai mult. Faptul că un gânditor face exact contrariul a ceea ce spune nu-i invalidează spusa. Esenţa unui gând e universalitatea lui. E absurd să spui că filozofiile stau sau cad după vieţile care le-au urmat. Pedagogie de internat. Cam mult Nietzsche.

B.E. Ellis: ‘Lucrul cel mai rău care i se poate întâmpla unui bărbat e să se îndrăgostească de o târfă’.

Trebuie să verific. Nu-mi amintesc să fi scris cineva despre postura amantului spectator.

Never let me go (2010). B. are dreptate: unul dintre cele mai stranii şi mai apăsătoare filme. El sau romanul trebuie să-l fi determinat pe Onfray, în afara cazului, să scrie articolul.
Îţi dă o dorinţă terifiată de a reciti Reguli pentru parcul uman.

Bolile pe timpul sarcinii

Chiar nu este distractiv sa te imbolnavesti insa atunci cand la mijloc este un copil lucrurile devin cu mult mai serioase. Sarcina nu este nici locul si nici momentul sa prinzi cine stie ce raceala nici vreo infectie incapatanata care sa te lase fara optiuni. Nu uita, cat timp ai un micut un burtica, antibioticele si medicamentele in general sunt interzise pentru ca pot provoca o dezvoltare anormala a copilului.
Cu toate ca cele mai multe infectii nu se transmit direct la copil, nu trebuie sa uitam nici o clipa ca sangele circula in comun de la mama la fat asa ca mai devreme sau mai tarziu, copilul poate culege roadele neatentiei mamei.
Tocmai de aceea se recomanda ca pe toata durata sarcinii, femeia gravida sa manifeste un maxim de atentie cu privire la toti factorii de risc ce pot aparea in jurul ei. De la simplul spalat pe maini si pana la pregatitul mancarurilor, totul trebuie tratat cu maxima seriozitate pentru a ca nici un fel de germene sau factor infectios sa nu intre in organism.
Pana si la capitolul sex lucrurile trebuiesc tratate altfel. Chiar daca ai incredere in partenerul tau si stii ca el ti-a fost mereu fidel, este bine ca pe perioada sarcinii sa faceti dragoste protejati astfel incat sa nu fii afectata in nici un fel de vreo boala de care el nu stie inca nimic. Cinstit vorbind, este mai bine sa fii sigura decat sa iti para rau mai tarziu.
Nu in ultimul rand, medicul curant, de familie, sau specialist care se ocupa de sarcina ta trebuie mereu tinut la curent cu evolutia sarcinii si cu eventualele probleme pe care le-ai avea. Nu uita sa ii mentionezi nimic si fii mereu sigura ca ii spui totul chiar daca unele lucruri pot parea lipsite de importanta.
Acestea fiind spuse nu uita ca cele noua luni in care viitorul tau copil va creste la tine in burtica sunt esentiale pentru dezvoltarea lui ulterioara si orice ai face acum, trebuie sa te feresti de lucrurile care ar putea sa ii faca rau.

Hitler

 Când un ecologist mă plictiseşte cu tirada lui – şi te plictisesc constant -, îi amintesc că primul mare teoretician al ecologiei a fost Hitler. Primele legi ecologiste din lume, legea despre protecţia animalelor şi cea despre protecţia naturii, apar în al Treilea Reich şi pe ele tronează semnătura îngrijorată de biosferă a lui Hitler. – Asta, mai ales când e invocată stupiditatea orientării de stânga a ecologismului. Toată tradiţia romantismului german, antimodernismul, antiprogresismul, antiindustrialismul, ideea că a existat o Vârstă de Aur după care totul a fost corupt şi la care trebuie cu necesitate să ne întoarcem îl înscrie, printre continuatori şi emuli, pe acest modest inventator al naţional-socialismului. Ecologia are o tradiţie profund reacţionară, hiper-conservatoare , care merge de la mitologia cultural-religioasă până la detestarea omului ca accident degenerat şi predilecţia pentru puritatea animalelor. Între supravieţuirea speciei umane şi supravieţuirea celorlalte specii, un ecologist autentic nu stă pe gânduri o clipă. Dacă eşti ecologist şi vrei să te revendici de la stânga, las-o baltă. Mai puţine tricouri cu Che Guevara şi mai multe uniforme brune, cu svastică.
 

Luna trecută, China trecea înaintea Japoniei, devenind a doua economie a lumii. Zilele trecute, Brazilia devine a şaptea economie, trecând înaintea Italiei.
       (Lenta alunecare în nesemnificativ a Occidentului.)
 

Înainte, un autor era fotografiat pe coperta a patra a cărţii sale în posturi ‘clasice’. La birou, înconjurat de cărţi, lua o poziţie gânditoare, de sfinx vag constipat, şi totul era bine. Acum se poartă fotografiile ‘pentru toţi’, care nu complexează cititorul. La fel ca fotografiile de nuntă. Detaşat, descheiat la haină, sprijinind ziduri în care se văd crăpături largi, siluetă bătută de vânt printre ruine urbane, cu spatele la un grafitto sau la un felinar de stradă spart.
       La urmă o să fie doar felinarul. Într-adevăr, felinarul ajunge.

Type O Negative - I Know You’re Fucking Someone Else

Type O Negative - I Know You’re Fucking Someone Else (live)

Mi-am adus aminte de o piesă pe care o ascultam în draci la începutul anilor ‘90 şi pe care vreau să o prezint azi. Este vorba de “I Know You’re Fucking Someone Else” a băieţilor din Brooklyn, Type O Negative. Melodia a apărut în 1991 pe albumul lor de debut “Slow, Deep and Hard” şi se numea “Unsuccessfully Coping With The Natural Beauty of Infidelity”. După cum spune şi titlul, în ea este vorba despre dragoste şi trădare şi are o tentă vădit misogină. Versiunea de mai sus este de pe albumul din 1992 “The Origin Of The Feces”. Albumul se vrea a fi o înregistrare a unui presupus concert de Halloween  din Anglia. În realitate, aşa zisul concert, este defapt tras într-un studio. Trupa a cantat în mod deliberat cu greşeli iar publicul a fost adăugat peste înregistrare.

Odată cu albumul “Bloody Kisses” formaţia a intrat în mainstream iar Peter Steele(voce şi bas) a fost coperta revistei PlayGirl şi considerat unul dintre cei mai sexy rockeri ai momentului.

Pentru mine, adevăratul Type O Negative, rămâne acesta de pe primele două albume, singurele pe care le mai ascult când îmi vine cheful de muzica lor.

Enjoy!

Trust and you will be trusted,
says the liar to the fool
Lust and so what if you’re busted?
In love and war there ain’t no rules
Do you believe in forever?
I don’t even believe in tomorrow
The only thing that lasts forever
are memories and sorrow
Out of sight out of mind
The motto of betrayal
The prophets preach to forgive and forget
I’m sorry but I am unable

You went to L’amour Saturday night
Red nails and lipstick,
dressed two sizes too tight
His tongue down your throat his hand up your skirt
Yeah I’m a man, but it still hearts
Slut, whore, cunt
You had cock on your mind and cum on you’re breath
Inserted that diaphragm before you left
Practicing freelance gynecology
Where there’s a womb there’s a way
With you it’s for free
Slut, whore, cunt
Done it before, so many times
Refused to learn your lesson
Gave till it hurt, thought it was right
Only fools make mistakes twice
So you sit home drinking alone
Empty bottle in your hand
Don’t even try to sort out the lies
It’s worse to try to understand
I know you’re fucking someone else

Utile despre inchirieri masini

Un nou tip de serviciu isi face loc pe piata de cativa ani incoace si pe zi ce trece are din ce in ce mai mult teren dovedindu-se foarte util. Este vorba despre firmele  rent a car, inchirieri auto, inchirieri masini sau cum doreste fiecare sa le numeasca.

Sunt  utile in caz ca masina proprie nu este disponibila sau va aflati in alt oras/tara si aveti nevoie sa va deplasati rapid si comod.
Fiind foarte multe astfel de firme preturile sunt competitive incat ajung sa fie accesibile si buzunarelor nu atat de pline.

Daca inainte firmele rent a car Bucuresti erau solicitate numai de oameni de afaceri importanti, sau uristi straini astazi ajung sa fie la indemana oricui are nevoie. Este bine de stiut totusi  ca in timpul saptamanii si in perioadele  fara concedii preturile sunt mai scazute daca doriti sa economisiti la achizitionare.
Cele mai multe companii de inchirieri auto va solicita un depozit inainte sa preluati masina. Depozitele pot varia ușor de la o companie la alta, dar aproape toate companiile de inchirieri masini vor solicita un card de credit sau card de debit pentru metoda de depunere. Ocazional, puteti beneficia de reduceri promotionale in functie de perioada si durata pe care doriti masina.
Companiile de inchirieri masini solicita pe langa avansul financiar, sa faceti dovada unui permis de conducere pentru a nu va afla in ilegalitate. Acestea mai pot solicita si datele personale precum numar de telefon si adresa pentru a putea fi gasit in caz de urgenta sau in cazul in care cand se termina perioada de inchiriere nu prezentati masina la sediul firmei.
Rezervarea unei masini o puteti face online  la fel ca si plata urmand daor sa va duceti sa luati masina de la sediul companiei rent a car alese.

Aveti grija cand preluati masina ca toate actele  sa fie in regula, la zi fara nicio problema precum si masina sa nu prezinte defecte care nu au fost luate la cunostinta de firma de inchiriei auto Timisoara. In caz contrar puteti risca sa platiti amenzi pentru acte expirate sau pentru deteriorarea masinii daca se constata daune la predare.

Epilare definitiva

Cerintele modei cer masuri drastice si asta incepe sa revolutioneze tehnologia. In ultimii ani pentru a le face pe doamne frumoase au aparut tot felul de masinarii care infrumuseteaza ori ce parte a corpului. Epilatul este una din metode si a evoluat foarte mult metodele clasice cum sunt epilatoarele,aparatele de ras,cremele,benzile cu ceara si multe altele au fost inlocuite cu aparate de epilare definitiva cu un succes de 90-95% la femei si 70-75% la barbati. Saloanele de epilare definitiva s-au inmultit foarte mult in toata tara ajungand ca in fiecare oras sa fie minim 3-4 saloane de epilare definitiva.

Epilarea definitiva este de doua feluri:

- Epilare definitiva SPL (Square pulse light)

- Epilarea definitiva cu lumina intensa pulsata (IPL)

Cea mai eficienta metoda este epilarea SPL deoarece este de 5 ori mai eficienta decat IPL. Un impuls SPL este echivalentul a 5 impulsuri de energie IPL. Aceste 5 impulsuri SPL sunt consecutive si constante si de aceeasi intensitate. Posibilitatea de arsuri la epilarea definitiva spl este inlaturata. Aparatul ce se ocupa cu aceasta treaba este sigur, precis,confortabil si eficient. Multe tinere si doamne aleg epilarea definitiva deoarece este mai avantajoasa si la pret si la calitate. De la epilarea definitiva nu se risca ca firul de par sa intre pe sub piele sau alte riscuri.

Inainte de sedinta de epilare:

- fara folosirea creme de epilare cu o saptamana inainte

- fara epilare cu ceara inainte cu 2-3 saptamani inainte de sedinta

- pielea ce va fi epilata se rade cu un aparat de ras