Nu de putine ori am auzit atat in legendele romanesti populare cat si in cele culte, ori in basmele straine despre iele sau despre sirene. Chiar daca aparent au sensuri diferite se pare ca in cele din urma sirenele sunt si aceleasi cu ielele, deoarece simbolurile lor sunt similare.
Fiice ale zeului de rau Ahelos si ale gratioasei Caliope, muza poeziei epice, Sirenele erau in numar de trei: Parthenope, Lenkosia si Lygia. Fecioare inaripate, in uneie variante (aveau un trup de pasari si chip omenesc), sau fapturi eu bust omenesc si partea inferioara de peste, ele vrajeau pe corabieri cu glasul lor minunat, facandu-i sa se arunce in mare si tragandu-i in adancuri. In timpurile moderne li s-a gasit un corespondent marin, un animal cu tulburatoare asemanari umane in partea anterioara a corpului.
Sirenele mitice constituiau un prilej de magie auditiva si primejdie de moarte. Pe langa insula lor din Mediterana au trecut numai argonautii ocrotiti de cantecul sublim al lui Orfeu si istetu1 Ulysse, care a urmat sfatul dat de vrajitoarea Circe: a astupat urechile vaslasilor cu ceara si a cerut sa fie legat de catarg, pentru a nu putea a le urmeze chemarea, cand avea sa asculte vocile fermecate.
Dupa aceea miracolul a fost destramat si sirenele s-au prefacut sau au fost prefacute in stane de piatra, in stanci masive, fiindca le era menit sa traiasca numai pana cand un muritor le va auzi cantecul nsa va reusi sa scape fara a pati ceva anume sau fara a se arunca in adancuri.
Astfel ca acest cantec al sirenelor este asemeni jocului ielelor, deci reprezinta o atractie seducatoare deosebit de mare insa care presupune un pericol fatal. Eu personal gasesc asemanari intre iele si sirene, chiar daca ielele se spune ca ii fac pe cei care la zaresc sa isi piarda mintile, iar sirenele le curma viata. E practic cam acelasi lucru la final.