Cine nu cunoaste bucuria nu stie ce-i saracia

Putinta de a fi vesel printre oameni, si mai cu seama cand te stinjeneste si privirea unei pasari, este unul din secretele cele mai ciudate ale tristetii. Totul e inghetat si tu esti risipitor de zimbete; nici o amintire nu te mai poarta spre cel ce-ai fost si-ti scornesti sagalnic un trecut; sangele refuza adieri de dragoste si patimile arunca flacari reci peste ochi stinsi. O tristete ce nu stie sa rida, o tristete fara masca este o pierzanie ce lasa-n urma ciuma si, fara indoiala, de n-ar fi risul, risul oamenilor tristi, societatea supunea de mult la penalitati mihnirile.

Pina si grimasele agoniei nu sunt decat incercari nereusite de ris, care tradeaza insa natura echivoca a acestuia. Asa se explica de ce astfel de accese ne lasa un gol mai amar decat o betie sau o noapte de dragoste. Pragul sinuciderii e un fior ce urmeaza unui ras navalnic, fara masura si fara crutare. Nimic nu degradeaza vitalitatea mai mult ca veselia, atunci cand n-ai chemare si nu esti invechit in ea. Oboselii delicate a tristetii, veselia este un atletism istovitor. Pina si tristetea este un mestesug. Caci nu te deprinzi asa de usor sa fii singur si zi de zi trebuie sa te caznesti in nemingiiere, supunind navala amaraciunilor unei culturi intime. Nevoia de stil in nefericire si de simetrie in mihniri pare a le fi lipsit poetilor. Caci ce inseamna a fi poet? A nu avea distanta de propriile mihniri, a fi identic nefericirii proprii. Preocuparea de educatie personala, pina si in aceste lucruri, tradeaza un rest filozofic intr-un suflet atins de poezie. Superstitia teoretica organizeaza totul, pina si tristetea. insasi moartea unui filozof seamana unei geometrii descompuse, pe cand poetul, purtindu-si din viata mormantul, a murit inainte de moarte. Miezul launtric al poeziei este o sfirsire anticipata si lira n-are glas decat in preajma unei inimi corupte. Pe nimic nu luneci mai repede in mormint ca pe ritm si pe rima, caci versurile n-au facut decat sa ridice lespezi pentru insetatii noptii. Spectacolul unei femei vesele intrece in vulgaritate vulgaritatea insasi. — Curios cum tot ce-ar trebui sa ne faca mai putin straini in lume sapa doar mai crunt la groapa dintre noi si ea. Oare lumea nu-i straina in sine? Esti singur totdeauna fata de tine insuti, nu fata de altcineva.

Filozoful se gindeste la Divinitate, credinciosul la Dumnezeu. Unul la esenta, altul la persoana. Divinitatea este ipostaza abstracta si impersonala a lui Dumnezeu. Credinta fiind un imediat transcendent, ea isi extrage vitalitatea din ruina esentelor. Filozofia e doar o aluzie existentiala, precum Divinitatea e un aspect indirect al lui Dumnezeu.Nu vorbi de singuratate daca nu simti cum se clatina Dumnezeu... si nici un blestem, daca nu-L auzi sfarsindu-se in tine.