Cand eram in generala, foarte rar apelam la asa ceva. Imi era frica sa nu ma prinda vreun profesor si sa imi dea vreun 2. La noi se dadea doi, pentru copiat, nu unu. Dar la orele mai lejere imi mai permiteam si eu sa-mi fac cate o fituica. Si mi-am dat seama ca daca tot stau in prima banca, nu prea o sa se uite profa la mine. O sa fie prea ocupata sa se uite la cei din spatele meu.
Tin minte ca aveam un penar, relativ mare, penar ce mi-l aranjam mereu in forma de triunghi. Asta in special la lucrari, fiindca avea o folie transparenta unde imi puteam pune fituica. Si daca venea vreun prof pe langa banca mea, impingeam partea aceea si nu se mai vedea. Adevarat insa, ca ma treceau toate apele si deveneam ca un rac. De-asta nu imi placea mie sa copiez. Fiindca desi nu ma prindeau efectiv cu fituica, se vedea pe mine ca sunt agitata. Oare de ce ? Fiindca pesemne ma simteam cu musca pe caciula. In liceu insa, lucrurile s-au schimbat. Copiam la greu, mai ales cand nu stiam nimic, pentru materia respectiva. Nu ma mai temeam pentru nota. Tot aia era. Am schimbat scoala, am schimbat si modul de gandire. Insa nu prea m-au prins profesorii. Dar e si asta la fel de adevarat ca la materiile importante, nu prea aveai cum sa copiezi. Asa stateau profii printre banci ca niste politisti.
In ziua de azi, am observat ca exista tot felul de instrumente care te ajuta sa copiezi, pana si la cele mai importante examene din viata ta, fara sa dai de banuit. Eu una nu as avea curajul sa folosesc asa ceva. Daca vreau sa trec un examen, oare nu e mai bine sa scriu exact ce stiu, decat sa regret mai tarziu ca am copiat?