In 1915, pe cand maretul razboi era in toata splendoarea tineretii sale, iar norocul militar imbata inca alternativ ambele tabere cu ademenitoare cochetarii, batranul maresal Von der Goltz canta, intr-un ziar foarte raspandit, cu simpla si sigura multumire, prohodul pacifismului - a carui grabnica moarte deschisese dintr-odata toate caile virtutilor eroice, atata vreme parasite. Cu solida consecventa, ataca venerabilul soldat miseliile care coplesesc pe oameni in vremuri de lunga pace.
Dintre toate il suparase cu deosebire abuzul de prevedere si economie; fiindca slabiciunea aceasta ajunsese, cum se pare, un izvor de ticalosire fara pereche, in viata europeanului inainte de 1 august 1914. Sistemul asigurarilor pe viata, de exemplu, si mai ales organizarea asigurarilor uvriere umpleau de mare scarba pe feldmaresal; caci el, cu speciala patrundere a spiritului militar, descoperise numaidecat, in aceste pernicioase excrescente ale vietii pasnice, izvorul unor otravuri perfide, care ar fi putut ucide eroismul, obligatoriu si totusi sublim, al datoriei de sange.
Nu incape indoiala: Von der Goltz a simtit exact si a intrebuintat ingenios contrazicerea perfecta dintre tipul clasic al razboinicului si organizarea minutioasa a prevederii cu termen lung. Trebuie amintit insa ca prevederea este o veche boala, care a infectat eroismul curat si genuin chiar de atunci de cand neprihanitii nostri stramosi au renuntat pentru intaia oara sa-si manance imediat dusmanii invinsi, fripti ori chiar cruzi, hotarand sa-i pastreze ca provizie pentru ospete viitoare, sau chiar ca instrumente de lucru, de cand adica temperamentul originar al omului a inceput sa se altereze si splendoarea perfecta a eroismului primitiv a inceput sa aiba umbre.
Dar constatarea aceasta, ca mucegaiul pacifist venise inca din cele dintai vremuri sa manance virtutile, nu infirma, ci tocmai implineste ideile clare si sanatoase ale valorosului militar.
Scurta vreme dupa aparitia studiilor sale generoase si utile asupra razboiului, Von der Goltz a avut norocul sa moara de ciupitura unui paduche exantematic, nepretuitul auxiliar al diverselor idealismuri eroice cu care se impodobeste lumea de cativa ani incoace. Pe pamantul sfant al Asiei, cuibul religiilor, al molimilor grozave si fantastic murdare, departe de lasitatile prudentei europene, si-a sfarsit batranul viata, in chip nu se poate mai frumos si mai exemplar pentru cei ramasi, nici mai armonic si mangaietor pentru sufletul sau militar.
Orientul plin de mistica lumina si de paduchi, de sublima si rezignata intelepciune si idealistic dispret pentru sapun si celelalte miselnice desartaciuni ale Apusului a fost sortit sa primeasca, intr-o armonie oarecum miraculoasa, rasuflarea din urma a unui om care aratase atat de lamurit fundamentul adevarat al eroismului pur si consecvent.
Era lucru vazut insa ca Europa toata, ea insasi, incepuse de mult sa lupte, cu subtila staruinta, in contra putrejunilor pacii. Virtutile capitale, zeci de ani inabusite, incepuse a fermenta in maruntaiele Occidentului bolnav de bunatatile inselatoare cu care-l imbuibase geniul practic si cel artistic, sustinute de o pace mult prea lunga. si aceasta virtuoasa regenerare s-a indepartat, intocmai cum trebuia, dupa sentinta memorabila a lui Moltke: "Cele mai nobile virtuti se dezvolta in razboi. Fara razboi, lumea ar dospi si s-ar pierde in materialism". si Virtute insemneaza doar Energie, adica tarie de vointa, iar vointa fara ideal este un nonsens.
Cu aceste idei simple si clare in cap, Europa a inaugurat, acum 12 ani, regimul strict al virtutilor autentice...
Cine ar putea socoti exact in ce proportie a crescut, de vreun sfert de secol incoace, intrebuintarea cuvintelor energie, vointa, ideal, in debitul european, scris si vorbit, ar ajunge la numere mari de tot. Acest calcul eu nu-l pot face; dar cred ca ar fi si ciudat si nedrept sa mi se ceara atat de migaloase socoteli tocmai astazi, cand filozofii diverse se intrec, cu eleganta ardoare, sa discrediteze inteligenta si toate socotelile ei, si sa introneze, in materie de cunostinta, intuitia si instinctul. Am sa ma folosesc dar de acest drept, consacrat de ganditorii plini de vioiciune ai timpului meu, si am sa vorbesc din instinct, am sa luminez prin intuitie.