Îţi poţi extrage motivele de bucurie din orice. De pildă: Angelica Garnett trăieşte încă.
H. în China. Va reveni traumatizat. Se întorc inşi cu reacţii de uluială şi chiar umilinţă înspăimântată, în pură incomprehensiune. E greu să-ţi ţii cumpătul în faţa unei maşini de câştig, vreau să spun, a unei maşini de război.
Destule lucruri bizare în afacerea grecească. Europa e economic în creştere din nou; nu spectaculos, dar rezonabil. Lucrurile merg bine, parametrii mari sunt stabili; apoi, un FMI european, apoi cădere simulată a monedei. Sună destul de bizar această supraîncălzire a supei. Se forţeazâ probabil un nou ciclu federator.
Pentru forţarea federării – al cărei proces murise – e poate legitim să sacrifici temporar o ţară, aşa cum smulgi preşul de sub picioarele unui prieten de joacă pentru a-l prinde în braţe apoi. Crearea unei panici de fiinţă, agitarea opţiunii neantului pot fi necesare. Curioasă e această bruscă voinţă, apărută fără nici un semn sau stimul exterior aparent. Nu-mi dau seama de unde vine.
În raportul oficial pe 2009, J.-P. D., ‘mediator al republicii’, caracterizeză Franţa drept o ţară ‘în mare tensiune nervoasă’, ‘obosită psihic’, în care ‘speranţele colective au lăsat locul neliniştilor colective şi emoţiilor mediatice’. Ai spune, citate din Cioran.
Observaţii bune ale lui Z. despre formele de alienare dezirabilă. Documentarul e mai lung şi nu este bun; a lui e singura intervenţie interesantă.
Încercat să citesc scrisoarea unui condamnat la moarte (executat ieri). După două alineate, mi s-a părut ‘plicticoasă’. Ruşinat, m-am târât spre sfârşit, căutând concluzia…
Am observat că regula receptării e: uşor de citit, uşor de uitat.
Vagi oscilaţii în regimul excepţiei; regula e însă, nemilos, în raportul de mai sus. Puzderie de cărţi uşoare ca un voal, minunate, pe care le uiţi în tren. Proza uşoară (i.e. neproblematică) vădeşte până la urmă o uşurătate de fond, un obiect incomunicabil.
‘Casta diva’ (Callas), cu C. Acelaşi efect.
H. în China. Va reveni traumatizat. Se întorc inşi cu reacţii de uluială şi chiar umilinţă înspăimântată, în pură incomprehensiune. E greu să-ţi ţii cumpătul în faţa unei maşini de câştig, vreau să spun, a unei maşini de război.
Destule lucruri bizare în afacerea grecească. Europa e economic în creştere din nou; nu spectaculos, dar rezonabil. Lucrurile merg bine, parametrii mari sunt stabili; apoi, un FMI european, apoi cădere simulată a monedei. Sună destul de bizar această supraîncălzire a supei. Se forţeazâ probabil un nou ciclu federator.
Pentru forţarea federării – al cărei proces murise – e poate legitim să sacrifici temporar o ţară, aşa cum smulgi preşul de sub picioarele unui prieten de joacă pentru a-l prinde în braţe apoi. Crearea unei panici de fiinţă, agitarea opţiunii neantului pot fi necesare. Curioasă e această bruscă voinţă, apărută fără nici un semn sau stimul exterior aparent. Nu-mi dau seama de unde vine.
În raportul oficial pe 2009, J.-P. D., ‘mediator al republicii’, caracterizeză Franţa drept o ţară ‘în mare tensiune nervoasă’, ‘obosită psihic’, în care ‘speranţele colective au lăsat locul neliniştilor colective şi emoţiilor mediatice’. Ai spune, citate din Cioran.
Observaţii bune ale lui Z. despre formele de alienare dezirabilă. Documentarul e mai lung şi nu este bun; a lui e singura intervenţie interesantă.
Încercat să citesc scrisoarea unui condamnat la moarte (executat ieri). După două alineate, mi s-a părut ‘plicticoasă’. Ruşinat, m-am târât spre sfârşit, căutând concluzia…
Am observat că regula receptării e: uşor de citit, uşor de uitat.
Vagi oscilaţii în regimul excepţiei; regula e însă, nemilos, în raportul de mai sus. Puzderie de cărţi uşoare ca un voal, minunate, pe care le uiţi în tren. Proza uşoară (i.e. neproblematică) vădeşte până la urmă o uşurătate de fond, un obiect incomunicabil.
‘Casta diva’ (Callas), cu C. Acelaşi efect.