Destulă naivitate în retorica despre deportarea evreilor. Nu e vorba doar că au fost deportaţi şi ucişi. Cu câteva zile înainte, lucru mai puţin cunoscut, uneori cu o singură zi înainte, s-a întâmplat ceva uluitor: au fost spoliaţi de întreaga lor avere, în mod oficial, prin instituţiile statului.
În octombrie 1941, evreii din oraşul meu au fost aliniaţi în faţa clădirii Băncii Naţionale, obligaţi să-şi ‘predea’ într-o singură zi toate averile. Era dimineaţă. S-au strâns atunci sume colosale. Doar şase-şapte dintre ei, care se ocupau cu comerţul exterior, au predat câteva milioane de dolari în banii de atunci, aur, bonuri, obligaţiuni. A doua zi toţi au fost aliniaţi, lângă restul evreilor, în gară, şi urcaţi în vagoanele de vite. După trei ani, din cei aproape zece mii reveneau câteva sute.
Nu ştiu nici acum dacă li s-a dat vreun ban înapoi. Poate că rudele lor sunt acum în Israel, săraci, povestind despre un unchi cândva bogat în Nicăieriland. Niciodată nu s-a vorbit de aceşti bani; nicăieri n-am găsit un articol, o menţiune; nu se suflă un cuvânt în toată istoriografia. Vor fi existat compensaţii? Pesemne pentru cei scăpaţi cu viaţă, care puteau proba cu hârtii depozitul; au fost însă deportaţi în lagăr a doua zi, imposibil să adăposteşti hârtiile. Către copleşitoarea majoritate, desigur nu s-a returnat nimic. Sume spoliate cu seriozitate, metodic, curat, printr-o mulţime de acte şi ştampile. Aceasta a făcut-o România, Banca Naţională a României. Aceşti bani, acest aur, sunt azi în depozitele ei. Produc, îmi închipui, alţi bani.
Funcţionarii conştiincioşi de bancă. Cu câtă eficienţă trebuie să fi organizat lucrurile, pentru a prelua sutele de oameni într-o singură zi.
Rigoarea alinierii tuturor, pentru a lăsa mai întâi totul aici. Impresionanta seriozitate birocratică.
Toate acestea există şi azi. Clădirea unde neamţul din SS făcea un briefing cu notabilităţile oraşului, pentru a le instrui cum se scapă de evrei, o treime din populaţie, în două zile. Trec pe lângă ea aproape zilnic. Stradele întregi din oraşul meu, de un farmec vetust, sunt pline de case evreieşti; în ele nu locuieşte nici un singur evreu. În sediul fostei bănci unde s-a organizat razia bancară, azi o instituţie vag ‘culturală’, se întâmplă să intru des. Din gara unde s-a organizat deportarea în masă – iau trenul spre agreabile destinaţii de vacanţă. Banii de la Banca Naţ…
În octombrie 1941, evreii din oraşul meu au fost aliniaţi în faţa clădirii Băncii Naţionale, obligaţi să-şi ‘predea’ într-o singură zi toate averile. Era dimineaţă. S-au strâns atunci sume colosale. Doar şase-şapte dintre ei, care se ocupau cu comerţul exterior, au predat câteva milioane de dolari în banii de atunci, aur, bonuri, obligaţiuni. A doua zi toţi au fost aliniaţi, lângă restul evreilor, în gară, şi urcaţi în vagoanele de vite. După trei ani, din cei aproape zece mii reveneau câteva sute.
Nu ştiu nici acum dacă li s-a dat vreun ban înapoi. Poate că rudele lor sunt acum în Israel, săraci, povestind despre un unchi cândva bogat în Nicăieriland. Niciodată nu s-a vorbit de aceşti bani; nicăieri n-am găsit un articol, o menţiune; nu se suflă un cuvânt în toată istoriografia. Vor fi existat compensaţii? Pesemne pentru cei scăpaţi cu viaţă, care puteau proba cu hârtii depozitul; au fost însă deportaţi în lagăr a doua zi, imposibil să adăposteşti hârtiile. Către copleşitoarea majoritate, desigur nu s-a returnat nimic. Sume spoliate cu seriozitate, metodic, curat, printr-o mulţime de acte şi ştampile. Aceasta a făcut-o România, Banca Naţională a României. Aceşti bani, acest aur, sunt azi în depozitele ei. Produc, îmi închipui, alţi bani.
Funcţionarii conştiincioşi de bancă. Cu câtă eficienţă trebuie să fi organizat lucrurile, pentru a prelua sutele de oameni într-o singură zi.
Rigoarea alinierii tuturor, pentru a lăsa mai întâi totul aici. Impresionanta seriozitate birocratică.
Toate acestea există şi azi. Clădirea unde neamţul din SS făcea un briefing cu notabilităţile oraşului, pentru a le instrui cum se scapă de evrei, o treime din populaţie, în două zile. Trec pe lângă ea aproape zilnic. Stradele întregi din oraşul meu, de un farmec vetust, sunt pline de case evreieşti; în ele nu locuieşte nici un singur evreu. În sediul fostei bănci unde s-a organizat razia bancară, azi o instituţie vag ‘culturală’, se întâmplă să intru des. Din gara unde s-a organizat deportarea în masă – iau trenul spre agreabile destinaţii de vacanţă. Banii de la Banca Naţ…