Trenul subteran a dat nastere unor legende care circula de 30 de ani cu aceeasi viteza, ajungand in statii inaintea vagoanelor. Decizia grea si controversata la vremea ei de a construi metroul bucurestean a insemnat atat un progres tehnologic al orasului, cat si aparitia numeroaselor zvonuri si legende urbane care au inflacarat imaginatia bucurestenilor de generatii intregi.
Cea mai “vie” legenda a metroului este legata de noile trenuri, Bombardier, pe numele lor. Aburul, mirosul de ars si caldura puternica pe care o emana de sub podea atunci cand opresc in statie, ii face pe multi calatori sa vorbeasca despre iminenta unor incendii sau deraieri in timpul curselor. Se spune ca vechile sine, care se incing peste limita admisa la trecerea noilor trenuri sunt si putin mai inguste decat santurile metrourilor, ceea ce face deraiajul iminent in orice clipa, in special in curbe.
Legenda este alimentata si de faptul ca autoritatile romane au obiceiul de a cumpara diverse masini pentru transportul in comun la mana a doua, mai exact unele deja defecte, respinse de catre tarile in care au fost fabricate, acesta parese a fi si cazul trenurilor Bombardier.
O alta legenda urbana din metrou este legata de statia Timpuri Noi. In vremurile in care Romania era condusa de primul Nicolae al tarii si a sa Leana, un vatman a dat curs sinceritatii si temerilor sale si a spus tare in difuzor: “Atentie, urmeaza Timpuri Grele!”. Pentru respectivul vatman chiar au urmat timpuri grele, fiindca nu s-a mai auzit nimic de el dupa ce a ajuns in statia Timpuri Noi.
Peronul foarte ingust si forma circulara a statiei de la Piata Romana au starnit de asemenea povesti despre asprimea cuplului Ceausescu. Se spune ca cei doi considerau ca poporul este prea gras si are nevoie de miscare, deci Elena Ceausescu a ordonat ca proiectul initial al metroului sa contina mai putine statii. De fapt, ea ar fi vrut ca metroul, o ambitie personala, un fel de pofta a consortului ei, sa transporte muncitorii intre fabrici si cartierele de case. Din fericire pentru noi, inginerii acelor timpuri au avut destul curaj sa incerce sa ii faca pe Ceausesti sa se razgandeasca. De asemenea, au construit statia de la Piata Romana si au ascuns peronul. Timp de un an, trenurile au circulat fara sa opreasca intre Universitate si Victoriei. Apoi a fost ordonata constructia statiei. Din fericire pentru toata lumea, aceasta era deja construita.
Gura sloboda a lumii spune si ca ar exista o linie construita pentru drumurile private ale tovarasului, linie care ar fi legata de celebrele catacombe bucurestene care ies din oras. Existenta unei magistrale speciale nu a fost dovedita niciodata. Dar cu siguranta ca Ceausescu ar fi folosit metroul si drumurile secrete din catacombe pentru a scapa cu viata din revolutie, iar cum asta nu s-a intamplat... fiecare intelege ce vrea. Locuitorii din Drumul Taberei ar fi fost bucurosi sa existe o galerie secreta si in cartierul lor.
Alta legenda afirma ca ar exista o linie de metrou care face legatura intre Casa Poporului si Aeroportul Otopeni, iar dovada existentei sale este o poarta mare de fier vizibila atunci cand mergi cu metroul de la Gara de Nord catre Stefan cel Mare, dar si in aproprierea statiei de la Victoriei.
Mintea umana va nascoci si alte legende pe masura ce reteaua de metrou se va mari (da doamne!) si va “imbatrani”, fiindca simpla coborare in subteran, unde adierea racoroasa si suieratul trenului care se aproprie deschid lacatul imaginatiei.
Cea mai “vie” legenda a metroului este legata de noile trenuri, Bombardier, pe numele lor. Aburul, mirosul de ars si caldura puternica pe care o emana de sub podea atunci cand opresc in statie, ii face pe multi calatori sa vorbeasca despre iminenta unor incendii sau deraieri in timpul curselor. Se spune ca vechile sine, care se incing peste limita admisa la trecerea noilor trenuri sunt si putin mai inguste decat santurile metrourilor, ceea ce face deraiajul iminent in orice clipa, in special in curbe.
Legenda este alimentata si de faptul ca autoritatile romane au obiceiul de a cumpara diverse masini pentru transportul in comun la mana a doua, mai exact unele deja defecte, respinse de catre tarile in care au fost fabricate, acesta parese a fi si cazul trenurilor Bombardier.
O alta legenda urbana din metrou este legata de statia Timpuri Noi. In vremurile in care Romania era condusa de primul Nicolae al tarii si a sa Leana, un vatman a dat curs sinceritatii si temerilor sale si a spus tare in difuzor: “Atentie, urmeaza Timpuri Grele!”. Pentru respectivul vatman chiar au urmat timpuri grele, fiindca nu s-a mai auzit nimic de el dupa ce a ajuns in statia Timpuri Noi.
Peronul foarte ingust si forma circulara a statiei de la Piata Romana au starnit de asemenea povesti despre asprimea cuplului Ceausescu. Se spune ca cei doi considerau ca poporul este prea gras si are nevoie de miscare, deci Elena Ceausescu a ordonat ca proiectul initial al metroului sa contina mai putine statii. De fapt, ea ar fi vrut ca metroul, o ambitie personala, un fel de pofta a consortului ei, sa transporte muncitorii intre fabrici si cartierele de case. Din fericire pentru noi, inginerii acelor timpuri au avut destul curaj sa incerce sa ii faca pe Ceausesti sa se razgandeasca. De asemenea, au construit statia de la Piata Romana si au ascuns peronul. Timp de un an, trenurile au circulat fara sa opreasca intre Universitate si Victoriei. Apoi a fost ordonata constructia statiei. Din fericire pentru toata lumea, aceasta era deja construita.
Gura sloboda a lumii spune si ca ar exista o linie construita pentru drumurile private ale tovarasului, linie care ar fi legata de celebrele catacombe bucurestene care ies din oras. Existenta unei magistrale speciale nu a fost dovedita niciodata. Dar cu siguranta ca Ceausescu ar fi folosit metroul si drumurile secrete din catacombe pentru a scapa cu viata din revolutie, iar cum asta nu s-a intamplat... fiecare intelege ce vrea. Locuitorii din Drumul Taberei ar fi fost bucurosi sa existe o galerie secreta si in cartierul lor.
Alta legenda afirma ca ar exista o linie de metrou care face legatura intre Casa Poporului si Aeroportul Otopeni, iar dovada existentei sale este o poarta mare de fier vizibila atunci cand mergi cu metroul de la Gara de Nord catre Stefan cel Mare, dar si in aproprierea statiei de la Victoriei.
Mintea umana va nascoci si alte legende pe masura ce reteaua de metrou se va mari (da doamne!) si va “imbatrani”, fiindca simpla coborare in subteran, unde adierea racoroasa si suieratul trenului care se aproprie deschid lacatul imaginatiei.