Ma tot gandesc, daca mi-as lasa copila singura acasa. Inca nu am gasit raspunsul potrivit. Imi amintesc, ca parintii mei ne puneau cheia in gat si la revedere. Toata casa era a noastra. Ne mai intalneam cu ei, fie pe la amiaza, fie seara. Si noi mancam singuri, ne pregateam de scoala singuri. Si ce fain era! Puteam face tot ce vrem, ca doar eram singuri in casa.
Doar ca acuma parca sunt prea multe tentatii. Adica eu nu am de unde sa stiu ca in drumul copilei spre scoala, nu o ataca vreun nenorocit. Si atunci sa nu imi dau cu pumnii in cap? Cred ca m-as arunca de la etaj in secunda urmatoare. Nu e vorba ca nu as avea incredere in copiii mei, ca doar eu ii educ, nu am incredere deloc, in lumea in care traim. Poate era asa si atunci cand eram eu mica, insa multe lucruri nu se stiau, din pacate, sau din fericire. Da, singura in casa as lasa-o, as incuia usa, si i-as explica faptul ca in x timp mama vine inapoi. Doar ca nu stiu cum ar rezista si daca nu ar face vreo boacana. Insa la un moment dat tot va trebui sa fac si treaba asta, fiindca nu voi putea sa o tin mereu sub fusta mea. Din pacate.