Sincera sa fiu nu mai imi amintesc perioada cand am fost la munte prima data. Stiu ca am fost cu colegii din facultate cu cortul. Eram asa de entuziasmata. Aveam impresia ca ajung nu stiu in ce loc feremecat. Nu mai stiu nici daca am fost cu masinile sau cu trenul. Oricum nu are importanta prea mare, important e ca am ajuns cu bine la destinatie.
Eu una habar nu aveam ce inseamana sa mergi la munte cu cortul. Nu mai fusesem pana atunci. Asa ca odata ajunsi acolo, mi-am dat seama in ce loc am nimerit. Atunci mi-a picat fisa. Nu avem baie, nu avem unde face nici macar un dus. Si nici macar nu ne-am asezat langa o apa, sa ne mai putem spala din cand in cand. In minutul urmator mi-a disparut zambetul de pe fata. Nu am avut ce face si a trebuit sa folosesc servetele umede, in loc de dus. Si nu m-a incantat deloc. Nu mi-a placut iesirtea cu cortul, desi drumetiile au fost faine. Tin minte ca am urcat pe munte, si am admirat peisajul de sus. Mi se parea ca faceam parte dintr-o alta lume, si nu as mai fi vrut sa plec de acolo. Adevarul e ca mie mi s-a parut un chin sa urc pe varful muntelui, insa coborarea a fost si mai periculoasa. Fiindca trebuia neparat sa fii atent sa nu aluneci, ca nu te-ai mai fi oprit pana jos cu siguranta.
Abia am asteptat sa ajunga acasa sa fac o baie fierbinte. Nu, nu pot zice ca nu am mai fost la munte dupa aceea. Am mai fost si cu sotul, dar experienta a fost alta.