“Atentie, se inchid usile! Urmeaza statia Eroii Revolutiei, cu peronul pe partea stanga!“.
Ma asez. In fata mea, deja asezata, se afla o fata. Prima data imi sar
in ochi cizmele si imi spun in gand ca sunt probabil luate din alta
tara, caci nu am vazut astfel de modele la noi in magazine. Fata citeste
sau mai degraba rasfoieste o carte. Mi se pare frumoasa si cocheta. Ma
suprinde in momentul in care o analizez si privirea-i ramane atintita
asupra mea. Intorc capul spre usa, prefacandu-ma ca ma uit la cei care urca acum in metrou. Usile
se inchid, iar aceeasi voce ma anunta ca urmeaza statia Tineretului.
Privirea era tot asupra asupra mea. Imi spun ca poate este genul acela
de persoana care nu suporta sa fie analizata. Cui ii place? Insa in
metrou, e oarecum inevitabila actiunea. Are niste ochi albastri,
frumosi, scosi in evidenta de culoarea inchisa a parului. Deodata, se
ridica si se indreapta spre mine. Imi zambeste. Nu o mai vazusem de
patru ani, asta dupa ce aproape opt i-am petrecut impreuna, in aceeasi
clasa. Si cate se pot schimba in patru ani de zile! S-a schimbat atat de mult!
S-a inaltat, si-a vopsit parul si parca nici vocea nu i-o mai recunosc.
Coboara peste doua statii, caci are meditatii la matematica. Imi sunt
suficiente pentru a-mi reaminti cat de mult imi doresc sa ma reintorc in
trecut, acolo unde 8B-ul imi era familie. Mai rar colectiv ca acela!
Poate tocmai de asta nu imi plac actualii colegi, caci i-am pus mereu in
comparatie cu aceia de dinainte. Aceeasi voce anunta sec urmatoarea
statie. E a ei. Usile se inchid. Doua statii, patru ani distanta. Ne-am
spus prea putine si m-a lasat cu prea multe ganduri. Mi-e dor de scoala generala.